Connect with us

21 IMAGINI – Cum arătăm după 1,2 sau 3 PAHARE de vin

LIFESTYLE

21 IMAGINI – Cum arătăm după 1,2 sau 3 PAHARE de vin

21 IMAGINI – Cum arătăm după 1,2 sau 3 PAHARE de vin

Iată cum oamenii devin mai veseli, mai fericiți și mai simpatici după unul, două sau trei pahare de vin!

Probabil fiecare dintre noi a mers la un moment dat la o petrecere unde a băut unul, două sau trei pahare de vin şi s-a întrebat oare cum arată în acel moment.

Chiar dacă noi putem să simţim diferenţa din interior, în sensul că ne relaxăm şi devenim mai bine dispuşi, probabil cel mai interesant aspect ar fi să ne vedem prin ochii altora. Fotograful brazilian Marcos Alberti s-a decis să efectueze un experiment social despre care a fost sigur că va atrage atenţia multor persoane.

Astfel, Marcos s-a decis să observe oamenii apropiaţi lui într-un context în care aceştia să se simtă în largul lor, respectiv la o petrecere. Şi-a invitat prietenii în studioul său de fotografie, unde i-a anunţat că urmează să fie fotografiaţi progresiv în funcţie de cantitatea de alcool pe care o consumă, prima poză fiind făcută chiar înainte de începerea petrecerii.

Acesta s-a decis să intituleze colecţia de fotografii “3 pahare mai târziu” şi a folosit aceste imagini pentru a le arăta celorlalţi cum o atmosferă plăcută şi un pahar de vin te pot ajuta să te relaxezi şi să priveşti lucrurile cu mai mult optimism.

Nu putem decât să te încurajăm ca, data viitoare când îţi faci timp să ieşi cu prietenii tăi la un pahar de vin, să încerci să documentezi progresul stării fiecăruia dintre voi.

#1

#2

#3

#4

#5

#6

#7

#8

#9

#10

#11

#12

#13

#14

#15

#16

#17

#18

#19

#20

#21

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus