Connect with us

7 LUCRURI pe care le mâncai GREȘIT

Uncategorized

7 LUCRURI pe care le mâncai GREȘIT

7 LUCRURI pe care le mâncai GREȘIT

Credeai că mănânci aceste alimente în mod corect? Te înșelai!

De multe ori, obişnuinţa sau influenţa altora ne fac să ajungem să denaturăm lucrurile şi să le privim în alt fel decât ar trebui. Acelaşi lucru se întâmplă de multe ori şi în cazul modurilor în care desfăşurăm anumite activităţi. Astăzi, vom vorbi despre cele mai populare moduri în care alimentele sunt consumate în mod greşit de către oameni.

1. Roşiile cherry

Probabil ţi s-a părut până acum că este incomod să tai roşiile cherry, întrucât acestea sunt foarte mici şi îţi pot aluneca foarte uşor din mână. Stoarce-le însă uşor între două farfurii şi trece un cuţit cu lama ascuţită printre farfurii. În acest fel, vei obţine jumătăţi perfecte de roşii.

2. Kiwi

Mulţi oameni pierd extrem de mult timp încercând să decojească fructul. Acest proces este unul extrem de lung şi de delicat, însă kiwiul poate fi mâncat cu uşurinţă fără a fi decojit. Taie-l în jumătate şi scobeşte-i interiorul cu ajutorul unei linguri.

3. Mandarinele

Având în vedere faptul că mandarinele sunt mult mai moi şi mai maleabile decât portocalele, poţi tăia doar una dintre marginile acestora, apoi poţi desface fructul astfel încât feliile să rămână aliniate una lângă cealaltă pe coajă, ca şi când ar sta pe un suport.

4. Rodiile

 Multă lume taie rodiile în jumătate, însă acest lucru este greşit. Taie capetele de sus şi de jos ale rodiei, apoi secționează fructul de sus până jos şi rupe feliile nou formate.

5. Avocado

Ca şi în cazul kiwi, avocado poate fi mâncat cu uşurinţă scobit din coajă, întrucât conţinutul acestuia este extrem de moale şi poate fi îndepărtat rapid de pe coajă.

6. Pepenele

Pentru a mânca pulpa pepenelui mult mai uşor, taie feliile normale, apoi îndepărtează coaja de la baza acelora, astfel încât să păstrezi numai conţinutul fructului.

7. Tortul

Atunci când îţi dai seama că nu vei reuşi să mănânci întreg tortul, încearcă să tai partea centrală a acestuia atfel încât să poţi reaşeza tortul într-o poziţie asemănătoare celei iniţiale, prevenind astfel uscarea conţinutului tortului.

 

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus