Connect with us

10 semne că PARTENERUL nu te mai VREA ca la început

LIFESTYLE

10 semne că PARTENERUL nu te mai VREA ca la început

10 semne că PARTENERUL nu te mai VREA ca la început

Lucrurile nu mai sunt așa cum erau la început? Iată care sunt semnele că partenerul tău nu te mai dorește lângă el!

Fiecare om care a fost implicat într-o relaţie de lungă durată este conştient de faptul că acestea necesită dedicare şi sacrificiu din partea ambilor parteneri. Atunci când însă efortul este unilateral, relaţia devine dezechilibrată şi apar problemele. Niciun om nu şi-ar dori să fie parte dintr-o relaţie în care el este singurul care depune efort. Dacă te întrebi cum ai putea să îţi dai seama dacă partenerul tău nu mai este dedicat relaţiei şi nu mai este dispus să facă lucruri pentru voi, verifică dacă te regăseşti în aceste semne.

1. Uneori ai senzaţia că eşti singur

Dacă pasivitatea partenerului tău a ajuns la un nivel la care de multe ori te întrebi dacă mai eşti într-o relaţie sau nu, înseamnă că aţi pierdut unele dintre valorile fundamentale care leagă un cuplu. O relaţie presupune întotdeauna două persoane, iar dacă tu ai ajuns să simţi de multe ori că eşti singur, înseamnă că partenerul tău nu îşi mai doreşte să facă parte din acea relaţie.

2. Momentele bune sunt rare

Dacă începe să îţi fie din ce în ce mai greu să îţi aduci aminte care a fost ultimul moment în care te-ai simţit bine cu partenerul tău sau când acesta a făcut ceva drăguţ pentru tine, cel mai probabil este un semn că relaţia voastră nu se mai îndreaptă în direcţia potrivită. Atunci când ambii parteneri simt aceleaşi lucruri şi relaţia merge bine, veţi fi veseli unul lângă celălalt, indiferent dacă staţi în pat să vă uitaţi la un film sau dacă vă pregătiţi să ieşiţi în oraş. Compania celui de lângă tine ar trebui să fie cea mai importantă.

3. Nu mai ţine cont de dorinţele tale

Dacă până acum ceva timp, pe partenerul tău îl interesa să facă lucruri pentru a te bucura, însă acum nu mai face nimic în acest sens, este un semn că nu vrea să mai acorde la fel de multă importanță relaţiei. Cu toţii ştim că nu este extrem de greu să faci lucruri pentru a-l bucura pe cel de lângă tine aşa că, atunci când partenerul începe să ignore ocaziile în care poate face aceste lucruri, ar trebui să începi să îţi dai seama că acesta nu te mai priveşte la fel.

4. Există lucruri pe care nu i le mai spui partenerului tău

Dacă ai ajuns să te eschivezi sau să cauţi scuze în momentele în care ar trebui să vorbeşti cu partenerul tău, înseamnă că nu mai simţi aceeaşi deschidere faţă de el. Relaţiile trebuie să se bazeze pe comunicare astfel că, dacă nu mai simţi nevoia sau dorinţa să îi spui partenerului tău toate lucrurile pe care le simţi, înseamnă că lucrurile nu mai sunt aşa cum trebuie să fie.

5. Tu eşti singurul care face sacrificii

Dacă relaţia a devenit doar un şir lung de sacrificii şi compromisuri care vin din partea ta, însemna că tu eşti singurul care îşi mai doreşte să facă lucrurile să meargă şi că partenerul tău se aşteaptă ca lucrurile fie să fie făcute aşa cum vrea el, fie să nu fie făcute deloc.

6. Lucrurile nu se mai întâmplă în mod natural

Atunci când o relaţie începe să scârţâie, lucrurile care la început veneau natural, precum conversaţiile, ieşirile în oraş, glumele sau râsetele, vor începe să se simtă forţate şi controlate.

7. Cel de lângă tine nu mai este interesat de lucrurile pe care le faci

Atunci când cuiva îi pasă de tine, îşi va dori să ştie care sunt lucrurile pe care le faci şi care sunt activităţile cu care ţi-ai umplut ziua. Atunci când partenerul nu te mai întreabă ce ai făcut peste zi sau nu mai este dispus să asculte lucruile pe care i le povesteşti, înseamnă că acesta nu îţi mai acordă atenţia pe care o meriţi.

8. Oferi mult mai mult decât primeşti

Într-o relaţie sănătoasă, fiecare partener ar trebui să încerce să îi ofere cât mai multe celuilalt şi să fac tot posibilul să îl bucure. În momentul în care îţi dai seama că tu eşti singurul care oferă şi că nu mai primeşti aproape nimic din partea partenerului tău, ar trebui să iei în calcul faptul că ar trebui să te opreşti.

9. Vă lipseşte chimia

Trebuie să recunoaştem faptul că, chimia şi atracţia fizică au un rol foarte important într-o relaţie. Dacă vă mai țin împreună doar interesele şi pasiunile comune însă v-aţi pierdut scânteia, înseamnă că legătură dintre voi nu mai este ceea ce era. Aspectul fizic contează foarte mult intro relaţie aşa că, dispariţia atracţiei dintre parteneri înseamnă că nu mai aveţi aceeaşi compatibilitate.

10. Partenerul tău vorbeşte cu alte persoane

Este normal ca fiecare dintre parteneri să comunice şi cu alte persoane, însă în momentul în care această comunicare depăşeşte limitele normalului, este un semn că cel de lângă tine caută în altă parte lucruri pe care nu le mai primeşte de la tine.

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus