Connect with us

15 lucruri pe care BĂRBAȚII le consideră IREZISTIBILE

LIFESTYLE

15 lucruri pe care BĂRBAȚII le consideră IREZISTIBILE

Orice femeie își dorește să fie irezistibilă, iar aceste 15 trucuri te vor ajuta să dai pe spate orice bărbat. Pune-le în aplicare și vei deveni o zeiță.

De multe ori poate părea că gusturile bărbaţilor sunt foarte greu de descifrat, însă există câteva lucruri pe care noi, femeile, le facem şi cărora ei nu le pot rezista. Nu trebuie să îţi schimbi modul de viaţă sau să renunţi la lucrurile care te caracterizează pentru a-i face plăcere unui bărbat, însă aceste gesturi simple te vor face să îi atragi atenţia şi să te faci remarcată!

1. O coafură bine definită

În primul rând, o astfel de coafură îţi transformă întregul look, dându-ţi o alură de femeie de afaceri sau aflată într-o poziţie de conducere. De asemenea, purtarea părului ridicat îţi va scoate în evidenţă gâtul şi zona umerilor şi a claviculelor, despre care se ştie că pot fi foarte atrăgătoare pentru bărbaţi!

2. O femeie care poartă cămaşa unui bărbat

Bărbaţilor le place să le acorzi importanţă şi atenţie aşa că, atunci când vei alege să îi porţi hainele în văzul celorlalţi, se va simţi foarte flatat. Pe lângă asta, o femeie îmbrăcată într-o cămaşă clasică albă va arăta mereu foarte sexy!

3. Pielea fină

Nu există nimic mai sexy decât o femeie cu pielea extrem de fină, altfel femeile romane sau egiptene nu ar fi avut niciun motiv să treacă prin procese extrem de dureroase pentru a-şi elimina părul de pe corp încă din antichitate.

4. Un look neobişnuit

Atunci când un bărbat vede o femeie care iese în evidenţă, va simţi nevoia de a ajunge să o cunoască mai bine. Persoanele creative şi deosebite îi atrag mereu pe cei din jur. Tatuajele sau o culoare neobişnuită a părului pot fi un motiv minunat pentru a începe o conversaţie.

5. Încrederea în sine

Atunci când o femeie care ştie că este frumoasă şi interesantă intră într-o cameră, ea va atrage imediat atenţia tuturor celor prezenţi. Este foarte important să nu laşi însă această încredere în sine să preia controlul şi să se transforme în aroganţă, întrucât acest lucru te va face respingătoare.

6. O privire peste umăr

O privire misterioasă aruncată peste umăr transmite mereu nişte senzaţii magice! Acest gest este foarte răspândit în domeniul publicităţii datorită efectului pe care îl are asupra privitorului, aşa că multe dintre reclame aleg să folosească acest gen de imagine în campaniile lor.

7. Buzele pline

Buzele pline şi senzuale sunt una dintre cele mai atrăgătoare trăsături ale unei femei. În cazul în care nu ai fost lăsată de la natură cu astfel de buze, poţi vedea aici cum să îţi faci buzele să pară mai mari. Aminteşte-ţi însă că nu trebuie să exagerezi în niciun fel, accentuează-ţi buzele cu o culoare care să te pună în valoare şi zâmbeşte cât mai mult!

8. Machiajul natural

Majoritea omaneilor tind să aprecieze frumuseţea naturală, aşa că machiajul trebuie doar să te pună în valoare, nu să îţi acopere trăsăturile sau să ţi le modifice. Încearcă să îţi acoperi micile imperfecţiuni precum roşeaţa sau coşurile cu un fond de ten, adaugă un strat de mascara şi un gloss şi vei arăta minunat!

 

 

9. Hainele cu umerii goi

Umerii goi îi vor face pe cei din jurul tău să îşi dorească să te îmbrăţişeze şi protejeze. Hainele care lasă la vedere această parte a corpului te fac să pari mai delicată şi mai senzuală.

10. Ochelarii

Ochelarii îţi dau un aer strict şi inabordabil care îi va face pe bărbaţi să fie atraşi de tine ca de un magnet! În plus, ei pot fi un accesoriu minunat care poate spune multe despre tine, poţi alege rame colorate sau interesante care să atragă atenţia.

11. O voce sexy

Bărbaţii vor fi mereu fermecaţi de o voce senzuală şi delicată. Încearcă să nu vorbeşti foarte tare când eşti în preajma unui băiat, vocea ta trebuie să fie calmă şi relaxată.

12. O femeie care îşi muscă uşor buza

S-a dovedit că acest gest îi face pe bărbaţi să simtă afceţiune faţă de tine, întrucât copiii mici obişnuiesc să îl facă atunci când sunt încântaţi sau speriaţi. Pe lângă acest lucru, îi vei atrage atenţia asupra buzelor tale şi îl vei face să vrea să te sărute.

13. O femeie care ştie să meargă pe tocuri

Anumitor femei nu le plac tocurile, în timp ce altele nu şi-ar imagina o zi din viaţa lor fără ele. Însă în cazul în care o femeie decide să poarte tocuri înalte, ea trebuie să fie sigură pe mersul său, emanând încredere în sine! În cazul în care vei fi ezitantă, imaginea ta va fi una distrusă şi, deşi vei atrage atenţia, nu o vei face într-un mod pozitiv.

14. Râsul sincer şi zâmbetele

Multe fete se tem că un zâmbet larg le poate strica imaginea, însă bărbaţii adoră să vadă o femeie râzând şi zâmbind. Aceştia vor fi atraşi de buna-dispoziţie a ta şi vor vrrea să petreacă timp în jurul tău.

15. Eleganța

Eleganța unei femei trebuie să fie reprezentată de un echilibru perfect între a-ţi ascunde senzualitatea şi a o şocate în evidenţă. Alegerea accesoriilor, mersul, gesturile şi vorbele îţi vor da şi ele un plus de eleganță.

Citește și 5 lucruri pe care trebuie să le ÎNVEȚI după ce ai fost ÎNȘELATĂ! Multe femei SUFERĂ din cauza numărului 4!

Fiecare dintre noi a iubit pe cineva la un moment dat. Din păcate, de foarte multe ori ajungem în situaţia în care unul dintre cei pe care i-am iubit ne-a trădat încrederea şi ne-a înşelat.

În aceste momente, fiecare femeie suferă şi se învinovăţeşte pe ea însăşi, îşi pierde respectul de sine şi uită care este modul corect în care trebuie să se comporte în relaţie. Este foarte important să îţi aduci aminte că trebuie să îţi acorzi timp să suferi şi să treci prin toate etapele durerii înainte de a reuşi să te vindeci. Cu toate acestea, indiferent de cât de grave sunt lucrurile pe care partenerul tău ţi le-a făcut, de cât de lungă era relaţia voastră înainte ca acest lucru să se întâmple sau de cât de rănită eşti, există câteva lucruri pe care trebuie să le ţii minte întotdeauna, indiferent de context!

1. Faptul că te-a înşelat nu are nimic de a face cu tine

Decizia de a înşela aparţine în mod exclusiv partenerului tău. Indiferent de cât de mari sunt tentaţiile externe, cel care decide dacă îşi doreşte sau nu să însele este iubitul tău. Multe femei au tendinţa de a uita acest lucru şi de a se gândi la faptul că au fost înşelate din cauza aspectului fizic, al stării sociale sau al personalităţii. Înşelatul este un lucru care se va petrece indiferent de toate aceste lucruri, atunci când partenerul tău nu te respectă.

După ce sunt înşelate, multe femei nu reuşesc să se mai uite la parteerul lor întrucât a-l vedea pe el le face automat să se gândească la cealaltă femeie şi să se compare cu ea, însă acest lucru este extrem de greşit. Indiferent de cine eşti sau ce faci, o persoană te va înşela din cauza propriei sale nesiguranţe, aşa că nu ar trebui să mai dai vină pe rtine.

2. Nu există absolut nicio scuză pentru ca un om să te însele

Pe lângă faptul că suntem obişnuiţi să dăm vina pe noi înşine, avem tendinţa de a pleca urechea la toate scuzele pe care le auzim precum am fost beat, nu ştiu ce s-a întâmplat, mi-a părut rău, noi eram certaţi, etc. Unul dintre cele mai greşite lucruri pe care le poţi face este să ierţi imediat o astfel de persoană şi de a-i permite să se întoarcă în viaţa ta considerând că aceste scuze merită cu adevărat a fi luate în calcul. Indiferent de cât de mult îl iubeşti sau de cât de veridice ar părea scuzele sale, nu uita faptul că el este singurul care a decis să uite de tine şi să te însele.

 

 

 

3. Nu-l ierta rapid, însă nu te despărţi de el imediat

Există anumite situaţii, rare ce-i drept, în care partenerul care a înşelat regretă cu adevărat modul în care s-a comportat şi faptul că a făcut-o. Bineînţeles, regretul trebuie să fie unul veridic, fiecare dintre noi tinde să spună că regretă şi că îi pare rău imediat după ce a făcut o greşeală şi riscă să piardă un lucru important pentru el. Acordă-ţi o perioadă de timp în care să încerci să îţi ierţi partenerul dacă acesta merită şi să îţi dai seama dacă mai ai şanse să trei peste greşelile partenerului, pentru că există femei care nu îşi pot scoate niciodată acest lucru din minte.

4. Iartă, dar nu uita

Dacă ai decis să îţi ierţi partenerul, trebuie să înţelegi că acest lucru nu te face slab, ci te face o persoană mai bună şi mai empatică, care este dispusă să acorde o a doua şansă. Cu toate acestea, nu strică să fii prevăzătoare şi să priveşti lucrurile pe care ţi le spune partenerul cu o atitudine puţin sceptică. Există foarte multe şanse ca, un om care a greşit o dată, să repete acea greşeală fie gândindu-se că nu va fi prins, fie că va fi iertat din nou.

5. Iubeşte-te pe tine însăţi

Atunci când pierzi o persoană care îţi este dragă, poţi ajunge să simţi că pierzi o parte din tine şi tinzi să te gândeşti fie că nu îţi vei reveni niciodată, fie că nu meriţi să fii iubită mai mult sau mai bine de altă persoană. Activităţile tale se schimbă, ești nevoită să înveţi din nou cum să îţi trăieşti viaţa fără o jumătate, aşa că este nevoie să îţi acorzi atenţie şi să te iubești pe tine îndeajuns de mult încât să înveţi că meriţi tot ce este mai bun şi că vei fi fericită.

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus