Connect with us

15 lucruri la care trebuie să RENUNȚI dacă vrei să fii FERICIT

LIFESTYLE

15 lucruri la care trebuie să RENUNȚI dacă vrei să fii FERICIT

15 lucruri la care trebuie să RENUNȚI dacă vrei să fii FERICIT

Fiecare dintre noi își dorește să fie fericit însă prea puțini ajung să simtă cu adevărat fericirea. Nu trebuie decât să renunți la acele lucruri care nu te lasă să fii fericit.

Fiecare dintre noi îşi doreşte să fie fericit, însă foarte puţini oameni sunt dispuşi să muncească cu adevărat pentru a-şi atinge fericirea. De multe ori suntem nefericiţi din cauza faptului că ţinem cu dinții de lucruri care ne strică starea pentru simplul motiv că ne este prea frică să ne dezlegăm de ele. Iată care sunt cele mai importante lucruri la care trebuie să renunţi dacă îţi doreşti să fii fericit.

Renunţă la nevoia de a avea întotdeauna dreptate

Foarte multe persoane nu suportă ideea de a greşi şi îşi doresc să aibă întotdeauna dreptate, chiar şi cu riscul de a încheia o relaţie de prietenie sau de a provoca multă neplăcere şi durere, indiferent că aceasta se răsfrânge asupra lor sau asupra celor din jur. Data viitoare când simţi nevoia să te arunci într-o dezbatere de genul cine are dreptate şi cine nu, întreabă-te următorul lucru: “Prefer să am dreptate sau prefer să fiu o persoană înţelegătoare?”.

Renunţă la nevoia de a deţine mereu controlul

Multe persoane nu reuşesc să se bucure de momentele şi de experienţele frumoase pentru că sunt prea ocupate să-şi dorească să deţină mereu controlul. Indiferent că ai de a face cu prieteni, cunoscuţi, rude sau persoane dragi, lasă-i să fie ei înşişi şi nu încerca să le controlezi alegerile sau deciziile. Permite tuturor lucrurilor şi persoanelor să fie exact aşa cum sunt şi vei vedea că te vei simţi mult mai bine.

Renunţă la a le atribui celorlalţi vină

De foarte multe ori tindem să dăm vina pe cei din jurul nostru pentru lucrurile care se întâmplă, însă acest lucru nu face decât să ne umple viaţa de negativitate. Renunţă la a mai încerca să găseşti o persoană vinovată pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.

Renunţă la a mai da vina pe tine

Aşa cum nu ar trebui să încerci să mai dai vina pe ceilalţi, nu ar trebui nici să te auto-învinovăţeşti de fiecare dată când lucrurile nu merg aşa cum ţi-ai fi dorit.

Renunţă la a te limita

De foarte multe ori, tu ești cel mai mare duşman al tău. Nu ar trebui să te limitezi spunându-ţi care sunt lucrurile pe care le poţi face sau nu, ci ar trebui să îţi dai frâu liber şi să vezi unde ajungi. Îți garantăm că te vei simţi mult mai liber şi mai fericit.

Renunţă să te mai plângi

Renunţă la nevoia de a te plânge despre acele multe lucruri minore, despre oameni, despre situaţii, despre evenimente care te fac nefericit, trist şi depresiv. Nimeni nu te poate ajuta să schimbi lucrurile care s-au întâmplat, tu eşti singurul care condiţionează lucrurile pe care le simţi şi le gândeşti. Nu subestima niciodată puterea gândirii pozitive.

Renunţă la a-i mai critica pe ceilalţi

Aşa cum am mai spus, fiecare este responsabil de lucrurile pe care le simte şi le gândeşte, aşa că nu ar trebui să te arunci niciodată cu capul înainte şi să îţi dai cu părerea legat de lucrurile pe care le fac sau prin care trec cei din jurul tău. Dacă poţi face ceva pozitiv, fă-o, dacă nu, abţine-te.

Renunţă la nevoia de a impresiona celelalte persoane

De foarte multe ori ne pierdem pe noi înşine în încercarea de a-i mulţumi pe ceilalți. Nimic nu este mai dureros decât a nu fi onest şi sincer cu tine însuţi. Oamenii care merită să fie alături de tine nu vor vrea să faci nicio schimbare pentru ei, aşa că ar trebui să încetezi să te transformi în ceva ce nu eşti.

Renunţă la a fi prea conservator

Chiar dacă ai găsit o modalitate de lucru care te face să fii mulţumit de ceea ce se întâmplă, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să te opui constant schimbărilor. Prin schimbare ai putea avea ocazia de a cunoaşte oameni noi şi de a avea parte de experienţe minunate şi, de ce nu, de a îmbunătăţi modul în care făceai lucrurile până atunci.

Renunţă la a mai pune etichete

Aşa cum se spune în popor, nu judeca niciodată o carte după copertă. Încetează să etichetezi persoane, lucruri şi evenimente pe care nu le înţelegi ca fiind ciudate şi diferite şi încearcă să îţi deschizi mintea, puţin câte puţin. Atunci când îţi vei păstra libertatea de gândire vei ajunge să fii surprins şi să te bucuri de foarte multe lucruri din jurul tău.

Renunţă la fricile minore

Frica este doar o iluzie, nu există, tu o creezi. Totul este în mintea ta. Dacă vei corecta interiorul, exteriorul va urma acelaşi model. Astfel, dacă nu te vei mai gândi la lucrurile care te sperie nu vei mai pierde niciodată şansa de a fi fericit.

Renunţă la scuze

De multe ori ne limităm din cauza numeroaselor scuze pe care le folosim. În loc să creştem şi să ne îmbunătăţim viaţa şi spiritul, rămânem blocaţi, minţindu-ne singuri, folosind tot felul de scuze, spunându-ne că am făcut tot ceea ce am putut când, în realitate, nu am mişcat nici măcar un deget.

Renunţă la a mai rămâne agăţat de trecut

De foarte multe ori rămânem ancoraţi în trecut tocmai din cauza faptului că în acele momente eram fericiţi şi probabil ne simţeam mai bine decât o facem în prezent. Cu toate acestea, dacă vei rămâne blocat în trecut, nu vei reuşi să evoluezi şi să te desprinzi niciodată şi nu te vei putea bucura de prezent şi de viitor.

Renunţă la ataşament

Acesta este un concept care pentru mulţi dintre noi este greu de înţeles, însă nu imposibil. Devii din ce în ce mai bun odată cu trecerea timpului şi cu mult antrenament. Momentul în care te detaşezi de toate lucrurile fizice, materiale din jurul tău şi nu le mai priveşti ca pe extrem de importante, este momentul în care vei deveni mai limpede, mai blând şi mai tolerant.

Renunţă să îţi trăieşti viaţa în funcţie de aşteptările celorlalţi

Mult prea multe persoane trăiesc o viaţă care nu le aparţine doar de dragul de a se simţi în confromitate cu cei din jurul lor. Renunţă la a mai îndeplini aşteptările şi standardele altora şi trăieşte pentru tine, încearcă să te concentrezi doar asupra ta și asupra fericirii tale.

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus