Connect with us

O partidă de DANS sub soarele Greciei

ADELINA

O partidă de DANS sub soarele Greciei

O partidă de DANS sub soarele Greciei

Dragilor, am lansat proiectul “Travel With Adelina”, un proiect cu și despre călătorii în toată lumea, care acum pot fi descoperite pe contul de Instagram, Travel with Adelina.

Mi-am propus ca, până la vârsta de 45 de ani să văd toată lumea, iar prin intermediul acestui concept, să pot împărți bucuriile mele cu cei care îmi urmăresc activitatea virtuală. Este un vis devenit realitate. Cea mai mare dorință a mea este să cunosc cât mai multe stiluri de viață, culturi și locuri speciale. Este minunat să vezi cum își trăiesc viața alți oameni din alte colțuri ale lumii. Momentan sunt în Grecia, după ce abia am vizitat Thailanda și Malta.

De această dată am parte de o excursie puțin diferită. Vacanța mea va dura 8 zile, zile ce vor fi petrecute cu barca pe mare. Partea cea mai interesantă este faptul că în fiecare zi avem ocazia să vizităm o destinație nouă. Probabil vă imaginați deja că, atunci când ești în locuri frumoase înconjurat de oameni frumoși și interesanți, distracția este în toi!

Enjoy!

Astăzi am vrut să împărtășesc cu voi unul dintre momentele de dans ale excursiei. V-am mai spus că dansul este o activitate care mă bucură foarte tare și mă ajută să mă destind.

Cu siguranță mulți dintre voi mă veți întreba care este melodia de pe fundal, astfel că vă spun de acum că se numește DJ Khaled – Wild Thoughts ft. Rihanna, Bryson Tiller.

Nu uita să mă urmărești în continuare pe contul de Instagram Travel with Adelina. 

Mai jos aveți un interviu pe care l-am acordat Revistei Tango. Veți afla multe detalii din viața mea personală, planurile de viitor și lucrurile care mă bucură! Sper să vă placă!

ADELINA PESTRIȚU: Nu. Pentru că nu mă cunosc. Spui vrute și nevrute când nu cunoști un om. Este mai simplu să arunci cu noroi decât să încerci să intri în viața lui să vezi care sunt părțile lui bune.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Poate au fost și contexte nepotrivite, care te-au dezavantajat. Poate și emisiunile la care te-ai dus au săpat într-un fel la imaginea ta.

ADELINA PESTRIȚU: Eu nu consider că a fost proastă vreo etapă din trecutul meu sau că am fost în legătură cu oameni cu o imagine proastă. Dacă am simțit o chimie cu persoana respectivă mi-am continuat drumul până în punctul în care am decis că este momentul să mergem pe drumuri separate, iar proiectele în care am fost implicată au contat foarte mult la ceea ce am dezvoltat astăzi, indiferent cum sunt privite.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Îmi spui că ești foarte atentă la imagine, ce tratamente faci pentru sănătate și pentru frumusețe?

ADELINA PESTRIȚU: Am un regim de viață sănătos, un regim alimentar pe care îl urmez cu strictețe. Este esențial să îți cunoști organismul și să știi la ce reacționează, nu să ții diete haotic așa cum am făcut eu în trecut, doar pentru că îmi doream să fiu foarte slabă. Acum îmi cunosc foarte bine organismul și știu exact ce își dorește de la mine. De când am renunțat la carne mă simt excelent. O dată la două zile merg la sală. Mănânc foarte multe salate, avocado, foarte multe semințe. Dacă am poftă de dulce prefer să îmi cumpăr dulciuri raw vegan și fac multe tratamente de înfrumusețare.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce tratamente faci?

ADELINA PESTRIȚU: Merg foarte des la criogenare, la radiofrecvență, fac tratamente pentru tonifiere, anticelulită, pentru absolut orice.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Operații estetice ai făcut?

 

ADELINA PESTRIȚU: Da. Prima operație pe care mi-am făcut-o a fost rinoplastie. Mi-am făcut-o în urmă cu cinci ani, apoi am făcut operație de mărire de bust.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum au fost?

ADELINA PESTRIȚU: Cea de rinoplastie a fost mai grea, dar aici nu mă raportez la dureri, ci la starea mea psihică. Era prima operație, prima anestezie totală și am fost foarte speriată. La cea de-a doua știam ce mi se întâmplă și ce presupune o anestezie generală și am putut să o duc mai ușor. La nici una dintre ele nu au fost dureri foarte mari, ci în limita normalului. Având în vedere că eu sunt foarte rea de durere și îmi este frică de sânge și de spitale, am putut, totuși, să le controlez.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cam în cât timp ți-ai revenit?

ADELINA PESTRIȚU: După operația de rinoplastie mi-am revenit după un an. Nu este ușor să îți faci o operație în zona feței. Abia după trei luni de zile am ieșit pentru prima dată din casă. Eram vânătă, foarte umflată și eram speriată de reacția oamenilor, pentru că nu știam ce vor spune. A fost chiar în perioada în care am luat și decizia de a îmi schimba culoarea părului. Dimineața când mă trezeam și mă uitam în oglindă aveam o stare de panică, pentru că nu mă mai recunoșteam. Erau niște schimbări foarte mari într-un timp foarte scurt. E necesar să ai o perioadă în care să te obișnuiești cu tine. După trei luni am ieșit din casă acoperită cu un batic. Și atunci au fost păreri împărțite. Dar concluzia mea este că am luat decizia corectă, nu neapărat pentru că era ceva deranjant înainte de operație, dar schimbarea a fost una de bun augur și m-a făcut să mă simt mult mai bine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci aveai un complex?

ADELINA PESTRIȚU: Știam că se poate și mai bine de atât. Dacă tot s-au inventat aceste operații estetice, de ce să nu facem mici sau mari modificări pentru a ne simți mai bine? Nu am regretat nicio clipă operațiile. Eu, de felul meu, nu am regrete. Iar deciziile de ordin estetic mi-au adus încredere în mine. Ceea ce simt în interior se vede în exterior.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cu operația la bust a fost mai simplu? În cât timp ți-ai revenit?

ADELINA PESTRIȚU: Și în prezent mai port bustiera de protecție, cel puțin noaptea. Bustiera trebuie purtată cam șase luni, ziua și noaptea. Eu sunt foarte precaută cu tot ce ține de mine, de sănătatea mea și de aspectul meu fizic, așa că tind să exagerez și o port și acum, la un an după operație. I-am și spus doctorului meu că nu pot să renunț la bustieră, că o port în continuare.
Pe spate am o cruce, am inițialele numelor membrilor familiei mele, am tatuaje care te duc cu gândul la iubire. La un moment dat mi-am făcut un tatuaj pe care ulterior l-am acoperit, pentru că era numele fostului soț.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ai mai multe tatuaje… Ce semnificație au pentru tine?

ADELINA PESTRIȚU: Am douăzeci de tatuaje la treizeci de ani. Primul tatuaj l-am făcut ascuns, să îl văd doar eu, ca să nu fiu nevoită să dau explicații celor din jur dacă ulterior se întâmplă să regret decizia. Cu timpul am ajuns la douăzeci de tatuaje pentru că mi-am descoperit această pasiune pentru picturile pe piele. Îmi place să descopăr noi modele de tatuaje. Niciun tatuaj nu este făcut la întâmplare, toate reprezintă ceva.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Poți să îmi spui despre câteva dintre ele ce semnificație au?

ADELINA PESTRIȚU: Cel mai recent l-am făcut la Miami Ink, cel mai cunoscut salon de tatuaje din lume, în Miami. „Perception is Reality” este inspirat din viața mea. Cred că este foarte important modul în care alegem să vedem realitatea. Îmi place foarte mult scrisul tatuat cu tuș negru.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce alte mesaje mai citim pe trupul tău?

ADELINA PESTRIȚU: Pe spate am o cruce, am inițialele numelor membrilor familiei mele, am tatuaje care te duc cu gândul la iubire, sentimentul cel mai pur și cel mai important în viața fiecărui om. La un moment dat mi-am făcut un tatuaj pe care ulterior l-am acoperit, pentru că era numele fostului soț. El a făcut la fel…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum se acoperă un tatuaj?

ADELINA PESTRIȚU: Cu un alt tatuaj sau, la doctor, cu laser, dar rămâne semn.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Acum ești în așteptarea sau în căutarea unei iubiri?

ADELINA PESTRIȚU: Sunt o fire foarte iubitoare. Chiar dacă nu am un partener în viața mea, iubirea mea merge către familie, către Nobby. Mă atașez foarte repede de oamenii din jurul meu, mai ales dacă îi simt sinceri și dedicați.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu ți s-a întâmplat să fii tratată incorect, să fii privită ca un trofeu pe care l-ar putea cumpăra cineva?

ADELINA PESTRIȚU: Sigur că evit să mă aflu în contexte cu astfel de persoane. Dar mi se mai întâmplă să primesc mesaje sau telefoane în miezul nopții, pe facebook și pe instagram. Acum oricine are acces la rețelele sociale și unii întrec uneori limita bunului-simț sau scriu în comentarii orice le trece prin minte.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum le răspunzi, cum te aperi de ei?

ADELINA PESTRIȚU: Îi blochez. Cred în energia pe care o transmit oamenii și este mai bine să scap de astfel de persoane, pentru că vor recidiva. Se întâmplă și situații stupide în care mă trezesc că numărul meu de telefon este la un șofer care mă sună spunându-mi că are adresa mea de acasă și vine acum să-mi aducă niște flori din partea cuiva… Nu e ușor. Unii pot și să devină răzbunători și să încerce să mă amenințe. Mă trezesc cu surprize de toate felurile, nu toate plăcute. Cineva i-a povestit unui prieten ce relație intensă a avut el cu mine, deși eu nici nu îl cunoșteam. La un moment dat m-am enervat și i-am zis celui căruia i se povesteau aceste lucruri că vreau să ne întâlnim cu toții. Stăteam cu spatele la o masă, bărbatul acela a venit și eu m-am întors către el să facem cunoștință: Eu sunt Adelina… Atunci a rămas șocat, căci a fost demascat. El îi povestise celui care-l adusese acolo ce lucruri minunate s-au întâmplat între noi…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu te superi, nu te enervezi când ți se întâmplă așa ceva?

ADELINA PESTRIȚU: Nu mă enervez ușor, sunt într-o perioadă în care mă simt foarte bine, mi-am găsit liniștea interioară, fac ceea ce îmi place, am rezultate bune profesional. Partea personală am lăsat-o pentru mai târziu, pentru când va fi momentul potrivit, nu vreau să forțez lucrurile. Am început să fac și yoga. Îmi doream de foarte mult timp să ajung la această terapie. Ascult mantre. Sunt niște cântece liniștitoare făcute pentru vindecarea sufletului. Îmi aprind lumânări, bețișoare parfumate, fac o atmosferă foarte plăcută seara acasă. Am un cristal primit de ziua mea de la prietenii mei. Este un cristal în stare pură, citrin, despre care am citit că atrage toate energiile negative și le preschimbă în energie pozitivă. Cred foarte mult în aceste lucruri. Îmi place să mă dezvolt pe parte spirituală. Știu că există aceste lucruri și ne influențează viața. Îmi place să am o gândire pozitivă, știu că lucrurile pozitive vor veni către mine odată ce gândesc pozitiv. Există legea universului. Primești ceea ce oferi. Iar eu mă axez foarte multe pe aceste teorii

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus