Connect with us

Ai implanturi? Uite cum să îți îngrijești sânii și să previi schimbările inestetice

ADELINA

Ai implanturi? Uite cum să îți îngrijești sânii și să previi schimbările inestetice

Ai implanturi? Uite cum să previi schimbările inestetice, cauzate de schimbări de orice fel și mai ales din timpul sarcinii…”

Dragi prietene, fiecare perioadă din viața noastră își pune amprenta mai mult sau mai puțin pe fizicul nostru. Fie suntem influențate de forța gravitațională odată cu trecerea timpului, de schimbările hormonale sau, de ce nu, într-un caz fericit, de o sarcină.
Trecând mai mult sau mai puțin prin fiecare etapă, am putut observa cât de mult înseamnă grija de sine și prevenția.

Trecerea timpului ne obligă, asta în cazul în care ne dorim să ne păstrăm frumoase și sănătoase, să avem grijă de aspectul trupului nostru. Dintre toate, etapa cea mai importantă este cea de 9 luni de sarcină. Posesoare de 2 ani de implanturi, deși cu garanție pe viață, recunosc, că mi-am pus problema aspectului bustului meu de după sarcină și am cerut sfaturile medicului. Odată cu zecile de întrebări venite din partea voastră pe acest subiect, m-am hotărât să va las câteva rânduri scrise aici, poate vă vor ajuta pe viitor.

În primele și ultimele luni de sarcină, sânii se măresc, în unele cazuri se dublează ca dimensiune. Dacă avem norocul să facem parte din categoria femeilor care își alăptează bebelușul, ar trebui să ne bucurăm dar, în același timp, să fim precaute și să avem grijă de aspectul sânilor noștri, ca pe viitor să nu ne confruntăm cu probleme ce țin de sănătate sau aspect. În unele cazuri, fericite dealtfel, bustul nu-și schimbă forma dar, în altele este nevoie ulterior de operație de reconstrucție și lifting.

L-am întrebat pe doctorul care m-a operat, ce este de făcut pentru ca sănii mei să-și păstreze forma inițială și să nu am probleme cu vergeturile cauzate de oscilațiile în greutate. Mi-a dat sfaturi simple și utile, pe care să le pun în practică zilnic, acasă, fără prea mult efort.

Bustiere sportive

Bustierele sportive, fără prea multe barete care să ne facă să ne simțim inconfortabil, sunt indicate pe perioada sarcinii, dar și după. Sânii deveniți grei datorită schimbărilor, trebuie să fie susținuți, astfel încât să nu se lase.

Masaj

Îngrijirea începe cu masajul zilnic prin mișcări circulare, de jos în sus, cu uleiuri și creme fără parabeni, de două ori pe zi, dimineața și seara.

Bustiere de noapte

Noaptea folosiți bustiere comode, pe care le puteți găsi inclusiv în farmacii. Din propria experiență, vă spun că mai mult de 50-80 Ron/buc. nu costă. Chiar și pentru confortul nostru este indicat să folosim aceste bustiere pentru a nu avea dureri de spate.

Așadar, dacă burticile noastre de graviduțe au nevoie de burtiere pentru susținere, să nu uităm de sânii noștri, dar și de restul corpului. O să ne dorim ca după sarcină să arătăm perfect, iar schimbările să nu-și lase urme pe corpul nostru.

Sânii operați au nevoie de ceva mai multă grijă și atenție, mai ales că nu ne dorim să ajungem la bisturiu de foarte multe ori în viață, ci doar atunci când simțim nevoia unei îmbunătățiri cauzate de trecerea anilor. Chiar dacă, în perioada sarcinii, altele ne sunt prioritățile, trebuie să luăm în considerare și acest aspect, mai ales dacă ne încadrăm în categoria femeilor preocupate de aspectul fizic, dar și de sănătatea lor.

În speranța că vă sunt de folos aceste informații, aștept sugestiile voastre în comentarii, referitoare la subiectele pe care să le abordăm aici, în cadrul revistei online.

Vă pup pestriț și vă îmbrățișez!
Numai bine!

Continuați lectura
S-ar putea să-ți placă și...
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe din ADELINA

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus
x
Abonează-te :