8 lucruri pe care nu le știai despre vrăjitoare. Au existat sau nu?

Practica vrăjitoriei este adânc înrădăcinată în istorie și este înconjurată de numeroase mituri și zvonuri extrem de interesante. Iată care sunt câteva dintre cele mai interesante lucruri pe care nu le-ai știut până acum despre vrăjitoare.

1. Cele mai multe vrăjitoare nu au fost arse pe rug

Imaginea obișnuită a execuției vrăjitoarei arată un grup mare de oameni isterici care înconjurau persoana vinovată pe un rug arzând – însă arderea nu era principalul mijloc de execuție folosit pentru cei acuzați de vrăjitorie. În timpul proceselor de vrăjitorie din Salem, nimeni nu a fost ars pe rug; toți acuzații care au fost găsiți vinovați în timpul proceselor din 1692 au fost spânzurați. O singură persoană a fost lapidată de către mulțime, însemnând că a fost ucisă prin aruncarea cu pietre.

2. Vânătoarea de vrăjitoare nu au vizat în mod specific femeile

Istoria misoginiei a determinat pe mulți să creadă că femeile au fost într-o oarecare măsură mai sensibile la artele întunecate sau tentația magiei negre și, prin urmare, aveau mai multe șanse să fie vrăjitoare. Nenumărate femei și bărbați au fost persecutați fără discriminare pentru vrăjitorie în istorie. În timpul proceselor de vrăjitorie de la Trier, din Germania, care au durat între 1581 și 1593, au fost executate 368 de persoane, iar multe dintre victime au fost bărbați.

3. Nu toate vrăjitoarele erau rele

Chiar dacă avem în minte imaginea obișnuită a unei vrăjitoare răutăcioase – o bătrână îmbrăcată în negru, care călărește o mătură și are o pălărie ascuțită. Existau însă și vrăjitoare bune, precum Glinda, care era o reprezentare a jumătății binevoitoare a vrăjitoriei, cunoscută sub numele de magie albă. Din punct de vedere istoric, practicanții de magie albă erau cunoscuți ca niște vrăjitoare albe și se spune că erau vindecători.

4. Oamenii puteau fi condamnați pentru vrăjitorie fără dovezi solide

În timpul proceselor de vrăjitorie din Salem, majoritatea probelor recunoscute legal împotriva celor acuzați de vrăjitorie s-au dovedit a fi dovezi mărturiile sătenilor cum că imaginea sau proiecția unei anumite vrăjitoare le-a apărut în cale sau în vis la un moment la care corpul fizic al acesteia se afla în altă parte. De asemenea, acuzații erau căutați și de semne distinctive pe corp precum cicatrici, semne din naștere sau alunite, despre care se spune că reprezentau însemnările răului.

5. Nu știm de unde se trage cuvântul “vrăjitoare”

Cuvântul “vrăjitoare” este de origine nedeterminată. Cea mai apropiată și cea mai evidentă origine posibilă este cuvântul vechi englez wicce, care înseamnă “vrăjitoare feminină”, ​​și este rădăcina lingvistică de bază pentru religia păgână modernă, Wicca.

6. S-au scris cărți dedicate vânătorii de vrăjitoare

În secolul al XV-lea, vrăjitoria reprezenta o mare îngrijorare pentru o mulțime de oameni, și o mare parte din literatură a fost dedicată vrăjitoarelor. Cel mai faimos document scris a fost Malleus Maleficarum, un document juridic și teologic care a devenit manualul de facto privind modul în care trebuie să te comporți cu vrăjitoarele și a stimulat vânătoarea de vrăjitoare în Europa, care va dura până în secolul al XVIII-lea. Cartea a fost scrisă de doi clerici ai ordinului dominican, Jakob Sprenger, decanul Universității din Köln, și de Heinrich Kramer, profesor de teologie la Universitatea din Salzburg, și au folosit Exodul 22:18: “Nu veți permite unei vrăjitoare să trăiască “, ca bază pentru a detecta și a persecuta orice vrăjitoare.

7. Un papă a confirmat cândva existența vrăjitoarelor

Biserica Catolică a văzut vrăjitoria ca pe o amenințare pentru toți urmașii ei. În 1484, Papa Inocențiu al VIII-lea a emis un document papal cu titlul “Summit desiderantes affectibus”, care recunoștea existența vrăjitoarelor, spunând: “multe persoane, atât femei cât și bărbați se dau pe seama demonilor și torturează cu dureri și suferințe atât interne, cât și externe, bărbați, femei, bovine, turme, cirezi și animale și împiedică bărbații să se nască și femeile să conceapă copii, de altfel, ei neagă cu buzele sacrilegioase credința pe care au primit-o în sfântul botez; și, la instigarea dușmanului omenirii, ei nu se tem de a comite multe alte acte abominabile, infracțiuni și crime, cu riscul pierderii propriilor lor suflete, la insultarea măreției divine.

8. Legile cu privire la vrăjitorie au fost în vigoare până la mijlocul secolului al XX-lea

Din punct de vedere tehnic, actul englez al vrăjitoriei din 1735 a fost oficial și în cărți până în 1951, când a fost înlocuit cu Legea privind practicile frauduloase. Textul legii originale nu se referea la persecutarea vrăjitoarelor în sine, ci a făcut mai degrabă ilegal ca oamenii să pretindă că alții erau vrăjitori.