Connect with us

7 GREȘELI ale tale care îl vor face pe PARTENERUL tău să te PĂRĂSEASCĂ

Uncategorized

7 GREȘELI ale tale care îl vor face pe PARTENERUL tău să te PĂRĂSEASCĂ

7 GREȘELI ale tale care îl vor face pe PARTENERUL tău să te PĂRĂSEASCĂ

Dacă ai avut vreodată inima frântă, trebuie să știi că fiecare despărțire se întâmplă din motive diferite. Totuși, mulți băieți oferă aceleași justificări în cazul unei despărțiri. Nu întotdeauna e vina lor – iată câteva obiceiuri de-ale femeilor care îi îndepărtează pe bărbați:

1. Femeile nu ascultă

Atunci când un bărbat spune ceva, lasă-l să vorbească. Ascultă ce are de zis. Ei nu au întotdeauna dreptate, dar avem cu toții păreri, și e supărător atunci când cineva ne face să credem că opiniile noastre nu contează. Cine ar vrea să fie cu o astfel de persoană?

2. Femeile își ascultă prietenele prea mult

Femeile au nevoie să aibă prietene, asta e clar, dar atunci când le lași pe fiecare în parte (chiar și pe cele de care bărbații fug sau care nu au avut niciodată pe cineva) să-și dea cu părerea despre relația ta, cauți problemele cu lumânarea. Nu zice nimeni să nu vorbești cu fetele, dar ai grijă ce pui în practică din tot ce discutați.

3. Femeile cred că relația e o chestiune de familie

Atunci când ești într-o relație, nu înseamnă că cineva te-a răpit, dar dacă povestești mamei și surorilor tale despre orice ceartă și neînțelegere, atunci e perfect normal ca ele să nu fie prea încântate de partenerul tău foarte tare. Dacă ai acest obicei, să nu te plângi că el nu vrea să stea în preajma familiei tale.

4. Relație sau supraveghere?

Femeile se așteaptă să știe în fiecare moment unde sunt partenerii lor sau cu cine. Într-o relație ar trebui să existe mai multă încredere. Dacă un bărbat simte că nu ai încredere în el și nu a făcut nimic pentru a merita un interogatoriu, nu te aștepta să-l ai prin preajmă pentru prea mult timp, mai ales dacă ești foarte nesigură.

5. Independența e grozavă, până la un punct

Bărbații nu vor să creadă că sunt într-o relație numai pentru relații intime(da, probabil că nu te-ai fi așteptat la asta). Dacă îi tot spui partenerului tău că poți face orice singură și că nu ai nevoie de el, nu e în regulă. Bărbații trebuie să-și hrănească și ei orgoliul cumva și să te ajute.

6. Nici dependența nu e un lucru prea bun

Poate pare că acest lucru se bate cap în cap cu rândurile de mai sus, dar să știi că în toate trebuie să existe un echilibru. Bărbații își doresc o femeie matură care poate avea grijă de viața ei, dar care le arată că există un loc și un rost și pentru ei. Nu vor femei care să se poarte ca niște copii mici de care ei trebuie să aibă grijă.

7. Nu au nimic drăguț de spus, niciodată

Da, bărbații greșesc din când în când (sau foarte des), dar asta nu înseamnă că nu au nevoie de sprijin. Partenerul tău chiar nu face nimic corect niciodată? Nimănui nu-i place să fie criticat tot timpul, așa că las-o mai moale cu certurile dacă nu vrei să îl îndepărtezi.

Citește și 10 lucruri pe care BĂRBAȚII vor să le știi, însă NU ți le vor SPUNE NICIODATĂ

Bărbații, ca și femeile, au propriile lor nesiguranțe și secrete pe care nu le pot împărți cu nimeni, mai ales dacă au fost răniți în trecut de anumite persoane. Oricum, dacă vrei să cunoști bărbații mai bine fără să fie nevoie să îi forțezi să îți spună lucruri, este bine să înveți care sunt lucrurile pe care fiecare bărbat și-ar dori să le înțelegi, fără să ți le spună.
Pentru un bărbat este dificil să spună unei femei ce sentimente nutrește pentru ea. Bărbații nu sunt cele mai puternice ființe de pe pământ, oricât ar vrea să pară, chiar dacă nu plâng și nu se vaită, nu înseamnă că nu se întâmplă nimic în sufletul lor. Diferența dintre bărbați și femei este că unii cred că a-ți expune sentimentele în fața altora înseamnă că ești slab.

Vrei să înțelegi ce se întâmplă în creierul unui tip?
Iată 10 lucruri pe care nu ți le va spune niciodată:

1. Și el se sperie uneori

Bărbații, ca și femeile, se sperie uneori de anumite lucruri iar acest lucru este unul normal, fie că este vorba despre întuneric sau despre probleme financiare. Intră în panică, dar nu recunosc. Unii bărbați, pentru că nu vor să recunoască, preferă să fie duri și agresivi în momentele de panică. Teama se manifestă diferit de la individ la individ și un tip n-o să recunoască niciodată că îi e teamă de ceva.

2. Uneori habar n-au ce să facă

Bărbații n-au întotdeauna răspunsul pentru fiecare întrebare, chiar dacă ar vrea să dea aparența acestui lucru. Ca femei, avem tendința să descoperim din ce în ce mai multe lucruri despre ei, iar un lucru sigur e că pot avea momente și ei momente de rătăcire.

3. Și bărbații plâng câteodată

Numai că nu vezi tu, pentru că asta este e un semn pe care ei îl asociază cu slăbiciunea și vor să pară duri și puternici. Știm că plâng pe rupte atunci când nu-i vede nimeni, chiar dacă nu recunosc acest lucru.

4. Pot avea complexe fizice

Așa cum noi, femeile, tindem să ne plângem despre faptul că ne-am îngrășat sau că am slăbit prea mult, așa se plâng și ei în interiorul lor, dar fără să recunoască. Un bărbat poate fi extrem de nesigur pe el și poate fi frustrat legat de faptul că nu arată atât de bine pe cât și-ar dori. Important este să fii mereu alături de el și să-l susții.

5. Le pasă de ceea ce crezi despre ei

Chiar dacă bărbații încearcă să pară indiferenți, dacă însemni mult pentru el, va fi speriat de modul în care îl vei privi dacă vei crede că este vulnerabil. Astfel, preferă să nu își împărtășească sentimentele deloc sau să le arate rar. Nu recunosc faptul că le pasă de cineva, dar asta nu-i o dovadă de putere, ci de slăbiciune. Da, bărbații sunt slabi și ei din când în când.

6. Au dileme existențiale și se întreabă dacă sunt iubiți/prieteni/tați buni (când e cazul)

Dacă e tătic, să fii sigură că își face probleme zilnic legate de creșterea copilului și despre cum să facă să fie un părinte bun. Încearcă să nu facă aceleași greșeli pe care le-au făcut părinții lui cu el. Poți să-i confirmi faptul că e un tată extraordinar și că cel mic va învăța multe de la el.

7. Își fac griji pentru că vor ca tu să ai cea mai bună părere despre ei

Orice bărbat serios implicat într-o relație de lungă durată vrea să-i demonstreze iubitei că o merită. Unii bărbați fac declarații femeilor pe care le iubesc, alții nu pot recunoaște asta, așa că preferă să acorde mai multă atenție gesturilor pe care le fac.

8. Și ei au nevoie de tandrețe

Sigur că n-o să îți spună niciodată în mod direct să-l iei în brațe. Poți să-l îmbrățișezi des și să-i arăți că îți pasă, chiar dacă el nu ți-o cere și nu arată că ar avea nevoie de tandrețe.

9. Sunt geloși atunci când atragi privirile altor bărbați

Da, gelozia este un alt lucru pe care bărbații preferă să nu-l recunoască. E ok să fie gelos, atâta timp cât anumite limite nu sunt încălcate. Gelozia exagerată sugerează faptul că în acea relație nu există siguranță.

10. Vrea să fii mama copiilor lui, dar nu recunoaște asta

Dacă sunteți deja de mult timp împreună, iubitul tău cel mai probabil și-ar dori ca tu să fii cea lângă care el își petrece restul vieții și cu care își întemeiază o familie, însă nu va recunoaște acest lucru pentru că va avea senzația că e vulnerabil, dar nu știe că de fapt asta e cea mai frumoasă declarație pe care ți-o poate face.

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus