Connect with us

6 GREȘELI pe care le faci atunci când îți faci CODIȚE de TUȘ

Uncategorized

6 GREȘELI pe care le faci atunci când îți faci CODIȚE de TUȘ

Machiajul de tipul felină/cat eye este unul dintre cele mai în trend look-uri pentru anul 2017, așa că este foarte important să înveți să realizezi acest machiaj.

Deși acest machiaj nu este extrem de dificil de realizat, acesta necesită stăpânirea câtorva cunoștințe de bază. Dacă vrei să vezi cum să îți aplici tușul în mod corect, citește acest articol. 

Dacă însă știi deja cum să îți desenezi codițele de tuș, ar fi cazul să vezi care sunt cele mai întalnite greșeli pe care le fac femeile atunci cand realizează acest machiaj.

1. Aplici tuş peste tot în jurul ochiului

Aplicarea tuşului de jur împrejurul ochiului va face ca acesta să pară extrem de mic, lucru care dezavantajează mare parte dintre persoane. Exceptând situaţia în care machiajul este realizat de un make-up artist profesionist, look-ul tău nu va arăta echilibrat şi nu te va pune în valoare.

Atunci când aplici tuş, concentrează-te pe linia genelor superioare şi pe exteriorul pleoapei de sus. Evită să aplici tuş în acelaşi fel şi pe pleoapa de jos.

2. Laşi spaţiu între linia genelor şi linia de tuş

Aceasta este una dintre cele mai întâlnite greşeli, însă ea poate face ca look-ul tău să arate dezorganizat. Începe trasarea linei de tuş prin aplicarea cu vârful creionului sau al pensulei a unor particule de pigment chiar pe linia genelor. Apoi trasează codiţa de tuş în mod normal. Acest lucru va face ca genele tale să pară mai dese şi mai groase.

3. Nu ascuţi vârful creionului

În cazul în care preferi să foloseşti un creion dermatograf în locul unui tuş lichid, este foarte important ca vârful acestuia să fie mereu ascuţit. În cazul în care creionul tău este tocit, nu vei obţine o linie îndeajuns de precisă şi rişti să murdăreşti zona din jurul liniei de tuş.

4. Foloseşti tuşul nepotrivit

Fiecare tip de tuş are o anumită întrebuinţare şi una dintre cele mai frecvente greşeli este aplicarea tipului greşit de tuş într-un anumit loc. Astfel, tuşul lichid nu trebuie aplicat niciodată pe linia genelor inferioare. Dacă vrei să obţii un efect fumuriu, aplică dermatograf pe mucoasă sau pe linia genelor şi estompează-l cu o pensulă.

5. Îţi întinzi pleoapa

Întinderea pleoapei cu mâna atunci când îţi aplici tuşul nu doar că va face ca pleoapa ta să îşi piardă elasticitatea în timp, însă nu te va lăsa să atingi rezultatul dorit. Tuşul trebuie aplicat atunci când pleoapa ta este în poziţie normală şi privirea este îndreptată spre înainte. Această poziţie este perfectă pentru a-ţi da seama cum va arăta codiţa de tuş la final şi pentru a putea vedea ce ţi se potriveşte.

6. Nu previi întinderea tuşului

Linia de tuş se poate întinde cu foarte mare uşurinţă, mai ales având în vedere faptul că zona pleoapelor este o zonă care se mişcă foarte mult pe parcursul zile. Dacă vrei să te asiguri că tuşul nu se va întinde pe parcursul zilei, aplică un primer pe pleoapă înainte de a-ţi continua machiajul. Dacă foloseşti un creion dermatograf, fixează-l la final cu un strat de fard în aceeaşi nuanţă, întrucât pudra de fard îl va face să reziste mai bine pe parcursul zilei.

Citește și 8 TRUCURI de frumusețe pe care orice femeie DEȘTEAPTĂ trebuie să le știe

Fiecare fată știe că a avea grijă de ea însăși și de imaginea ei necesită mult timp și efort. Există însă momente în care fie nu dispuneți de timpul și spațiul necesar, fie sunteți pur și simplu comode și ați vrea să duceți lucrurile la capăt mult mai repede, așa că vă venim în ajutor cu câteva soluții simple la probleme pe care le puteți întâmpina în viața de zi cu zi!

O alternativă a gelului pentru sprâncene

În cazul în care ai rămas fără gel pentru sprâncene, te poți descurca și cu un fixativ normal. Pulverizează puțin fixativ pe o periuță specială de sprâncene sau pe o baghetă mai veche de la rimel. Piaptănă apoi sprâncenele cu ea și vei fi foarte mulțumită de rezultat.

Redă-le unghiilor culoarea naturală

Unghiile pot căpăta o tentă gălbuie dacă utilizați o mulțime de culori de lac de unghii sau ojă. Pentru a le face să arate din nou sănătoase, înmoaie un tampon de vată în suc de lămâie și apoi înfășoară-l în jurul unghiei și acoperă totul cu folie de aluminiu. Așteaptă așa timp de 10-15 minute, apoi dă-le jos și spală-te pe mâini.

Repară rapid o unghie ruptă

Folosește o punguță de ceai pentru a repara unghiile rupte. Taie o bucată care să se potrivească cu unghia. Aplică apoi un strat de lac de unghii și taie orice exces din exteriorul unghiei. Această soluție nu va fi eficientă pe termen lung însă, provizoriu va funcționa.

Utilizează fardul de obraz pentru a da rujul un finisaj mat

Pentru a da buzelor un aspect luxos și mat, utilizează fardul de obraz în acest fel. Ai însă grijă să alegi o nuanță asemănătoare cu a rujului.

Secretul manichiurii perfecte

Înainte de a aplica lacul de unghii, aplică balsam de buze sau cremă grasă pe pielea din jurul unghiilor. Acest lucru va preveni orice pete de ojă ce ar putea apărea pe piele dacă nu ești atentă. Îndepărtează apoi oja de pe margine cu un bețișor de urechis și totul va fi perfect.

Folosește uleiul pentru copii în loc de spumă de ras

Acest truc simplu te poate ajuta să eviți iritarea și să îți hidratezi mai bine pielea.

Scapă de părul electrizat

Problema părului electrizat este una cu care ne confruntăm toate de foarte multe ori. Pentru a rezolva această problemă, tapotează cu un șervețel uscat pe toată suprafața firelor de păr, începând de la rădăcină și până la vârfuri.

Scapă de petele de ruj de pe dinți

Deși rujul poate arăta foarte bine pe buze, petele de ruj de pe dinți sunt extrem de inestetice. Pentru a scăpa de excesul de ruj din interiorul buzelor, trece-ți degetul arătător printre buze de câteva ori. Astfel, te vei asigura că scapi de orice surplus și nu vei mai avea probleme!

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus