Connect with us

POVESTEA TA – Am distrus o VIAȚĂ pentru el

depressed-girl-sad-water-favim-com-119053

POVESTEA TA

POVESTEA TA – Am distrus o VIAȚĂ pentru el

POVESTEA TA – Am distrus o VIAȚĂ pentru el

Citește povestea Sofiei, are nevoie de ajutorul tău!

Fetelor, astăzi aflăm povestea Sofiei. Sofia a iubit un om care a făcut-o să sufere mult timp pentru niște greșeli, deși el ascundea lucruri mult mai grave. Citiți povestea și ajutați-o cu un sfat!

„Acum doi ani nu m-am îndrăgostit, deşi poate ar fi trebuit. Poate dacă mai îndrăgosteam, lucrurile ar fi fost altfel acum. Am întâlnit un băiat cald şi simpatic, care mă făcea să râd şi îmi spunea că sunt frumoasă. Nu mai fusesem fericită până atunci, nu mă simţisem iubită cu adevărat sau importantă aşa că m-am decis să risc tot ce aveam în faţa ochilor pentru acea speranţă. Pe atunci aveam o relaţie cu cel mai bun prieten al meu, însă nu eram fericiţi amândoi. M-am despărţit de el şi i-am porovcat o tristeţe enormă, m-am urât pe mine pentru asta luni de zile, încă o fac. M-am aruncat cu toată viteza şi nebunia în braţele unui om despre care nu ştiam absolut nimic. Însă n-am fost fericită. Nu eram fericită, credeam că îmi este imposibil să fiu fericită. Cu câteva luni înainte îmi stabilisem în minte că aş vrea să îmi pun capăt vieţii pentru că mă simţeam mizeră, ignorabilă şi neimportantă. Eram foarte tristă. Voiam să simt că pot să controlez un lucru, că pot să iau eu o decizie care să influenţeze pe toată lumea. Ştiam cum mă simt şi, deşi eu acceptasem această decizie în capul meu, îmi era extrem de ruşine să o împărtăşesc şi cu alţii, aşa că i-am spus lui Dragoş că nu voi rămâne lângă el pentru mult timp. Iam zis că am o boală gravă în urma căreia nu voi supravieţui, că mă bucur că l-am întâlnit şi că îi sunt recunoscătoare pentru momentele pe care le-am trăit împreună. Îmi era extrem de ruşine să îi mărturisesc ce voiam cu adevărat. Voiam să continue să mă vadă ca pe o persoană bună şi puternică şi când eu nu voi mai fi lângă el.

În timp însă mi-a scăzut curajul. Am ajuns să cred că persoană lângă care eram m-ar putea face cu adevărat fericită şi voiam să simt această fericire. Însă aruncasem o minciună impulsivă de frică să nu afle adevărul şi să mă privească cu alţi ochi, însă nu ştiam să alimentez această minciună, iar el a început să îşi dea seama că lucrurile nu erau adevărate. Mult timp am încercat să îl conving de ce spuneam, sperând în sufletul meu că va abandona lucrurile şi că în timp va înţelege mai bine. Însă nu a făcut-o. I-am mărturisit într-un final, deşi nu eram pregătită să o fac. De atunci înainte m-a ţinut în teroare câteva luni, mi-a spus zilnic despre cum l-am minţit şi cum nu îl merit, despre cum i-am greşit şi nu va mai putea avea încredere în mine niciodată.

Am încercat de multe ori să îi spun că s-a ajuns în situaţia asta, însă că nu pot să îmi cer ieratre pentru faptul că am vrut să mă apăr, am vrut să mă asigur că, după ce nu voi mai fi, mă va ţine minte ca pe un om puternic şi curajos, nu ca pe un laș care vrea să abandoneze viaţa. Însă a continuat să mă chinuie, amintindu-mi aceleaşi lucruri în fiecare zi şi făcându-mă să sufăr conştient. N-am încercat să îi spun că poate din cauza lui n-am reuşit să am încredere şi să mă deschid mai repede. Am încercat să tac, să înghit şi să îmi răscumpăr greşelile.

După ceva timp s-a oprit din a mai face orice pentu mine. Perioada în care mă făcea să râd trecuse de mult, nu mai eram veselă, nu mă mai simţeam nici iubită, nici apreciată sau importantă. A început să mă ignore şi să mă dea la o parte de fiecare dată când găsea altceva de făcut, indiferent că era vorba despre o ieşire la meci, o seară cu baieții, un film, o ieşire în club. Mă ignora. Ştia că putea să facă orice şi că eu aş rămâne lângă el indiferent de ce s-ar întâmpla. Am început să îi atrag atenţia, să îi spun că lucrurile nu sunt normale aşa şi că nu pot rămâne într-o relaţie în care nu mă simt respectată.

După ce am luat nenumărate pauze în care el a fost liber să facă ce a vrut şi eu am stat şi am plâns zile în şir, așteptând să i se facă dor de mine şi să mă vrea înapoi, mi-a spus că vrea să ne despărţim.

Am făcut-o, n-am contrazis nimic şi am acceptat situaţia. I-am spus însă că mă va pierde dacă rămânem aşa. A continuat să mă sune sau să îmi dea mesaje ocazional, asigurându-se că nu voi înceta să mă gândesc la el.

M-a invitat să ieşim la film într-o seară şi am acceptat. Mi-am pus în gând să merg şi să îi spun că nu mai pot sta aşa, că am nevoie să ia o decizie, indiferent care este ea. Am nevoie să aleagă dacă mergem mai departe împeună şi luptăm pentru noi sau dacă ne oprim aici şi pot să încerc să mă vindec. Mi-a spus că nu este pregătit.

Am plâns cu toată durerea mea şi i-am spus încă o dată că înţeleg că am greşit şi îmi va părea rău întotdeuana, însă acum îl iubesc, acum nu l-aş răni, acum vreau să îmi petrec restul vieţii alături de el şi să fim fericiţi. I-am spus că probabil am greşit amândoi, însă că putem fi mai buni de acum înainte. Mi-a strigat că el nu a greşit cu nimic niciodată şi că nu am dreptul să îi spun asta.

La un moment dat însă, ceva m-a făcut să îl întreb dacă m-a minţit cu ceva vreodată. Mi-a recunoscut atunci că da, că m-a înşelat cu câteva luni înainte, că era beat şi a simţit să facă asta.

Mai fusesem înşelată în trecut şi aveam traume cu acest lucru. Aş fi preferat să facă orice altceva, însă să nu mă înșele. În fiecare săptămână l-am întrebat dacă m-a înşelat vreodată, dacă m-a minţit vreodată sau dacă are ceva să îmi spună. Şi de fiecare dată mi-a spus că nu. M-a minţit luni de zile când el mă acuza pe mine şi mă făcea să mă sfârşesc de durere.

Îl iubesc în continuare şi nu voi înceta să o fac. L-am iertat în ssufletul meu, însă îmi este frică de faptul că o va face din nou, îmi este frică de faptul că nu îl voi mai putea privi la fel şi că nu voi putea să cred ce îmi spune. Mult timp am încercat să îmi spun că nu poate fi nimic mai grav decât ce am făcut eu însă, realitatea este că, atunci când mă liniştesc şi mă gândesc la asta, mi se pare că ce a făcut el este incomparabil.

Am stabilit să ne vedem din nou peste 2 săptămâni. Ce mă sfătuiţi să fac?”

Citește și:   POVESTEA TA: "Cea mai grea zi din viata mea a fost 4.04.2001, cand ..."
Continuați lectura
S-ar putea să-ți placă și...
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din POVESTEA TA

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus