Pentru mine, Sărbătorile în general nu reprezintă neapărat un motiv de bucurie, ci mai degrabă o altă ocazie de a-mi răscoli amintirile și de a mă gândi la persoanele care au plecat de lângă mine acum câțiva ani.
Fie vorba despre Crăciun sau Paște, sentimentele sunt aceleași, contextul este puțin diferit. Am copilărit la Rucăr (Argeș) acolo unde toată copilăria mea am fost ferită de răutate, invidie și tot ce înseamnă negativism. De acest aspect s-au ocupat bunicii mei care, la fiecare pas mi-au insuflat cât de importante sunt dragostea, credința și respectul. Și bine au făcut. Sunt calități de care mă bucur și astăzi și, în memoria lor o să o fac mereu.
Imaginați-vă doi bătrânei luminoși și de o bună-dispoziție ieșită din comun, gospodari, grijulii și mereu atenți la nevoile celorlalți. Ei sunt bunicii care în fiecare vacanță aveau grijă ca mie să nu-mi lipsească nimic și să mă pregătească pentru viață.
Nu existau seri și dimineți în care să nu ne așezăm la rugăciune, cu Sfânta carte de rugăciuni alături. Sărbătorile Pascale erau o bucurie totală, o perioadă plină de încărcătură emoțională. Zi de zi mergeam cu ei la biserică și asistam la slujbă. Țineam și post. Nu tot postul, pentru că eram totuși un copil și, oricât mi-aș fi dorit, pofteam la tot felul de lucruri. Dar știam că bunicii întotdeauna îmi vor da educația potrivită, model pe care să-l urmez și eu când voi avea copii.
Cu ocazia Sărbătorilor eu și bunica mea, Maria, petreceam mult timp în bucătărie, dar mai ales lângă cuptorul unde se coceau cozonacii și covrigii dulci pe care, imediat după ce mă împărtășeam îi savuram cu multă plăcere. Și, ca să vedeți cât de nerăbdătoare eram, vă spun că, atunci când ieșeam din biserică, îi scotoceam geanta bunicii în căutare de “ceva dulce”.
Deși dădeam multe târcoale prin cămara cu preparatele culinare aranjate ca la carte pentru masa de Paște, eram prinsă de fiecare dată la “furat”. Ah, unde mai pui că tot în perioada pascală aveam privilegiul să îmi reînnoiesc garderoba. Sunt convinsă că și voi făceați la fel. Părinții îmi cumpărau ținute noi, astfel încât bucuria cu care mergeam dimineață să iau Sfânta Împărtășanie era și mai mare. Totul era perfect.
Tocmai din acest motiv, astăzi spun că, oricât aș încerca să mă mai bucur de aceste sărbători, mă cuprinde tristețea. Bunicii au plecat de lângă mine acum câțiva ani, iar de atunci pare că lipsește ceva din tot acest peisaj. Am de toate, dar îmi lipsesc ei – să mă aștepte în poartă, să așezăm masa împreună și să ne așezăm la rugăciune.
Bunicii sunt o comoară și trebuie să-i prețuim cât îi avem. La fel și părinții.
Paște Fericit și Luminios să aveți!
