Connect with us

Am ajuns la finalul sarcinii. Uite câte kilograme am acumulat și care sunt concluziile mele

ADELINA

Am ajuns la finalul sarcinii. Uite câte kilograme am acumulat și care sunt concluziile mele

Este noaptea târziu și nu am somn, așa că vă scriu vouă pentru a vă trezi cu vești proaspete de la mine. Nu mă uimește faptul că nu pot să dorm, pentru că emoțiile mi-au invadat mintea și sufletul și parcă nu mai am răbdare până la primul plânset al copilului din pântec – un amalgam de sentimente diferite dar, în același timp profunde, mă încearcă și mă fac să nu mai am stare.

Au fost 9 luni în care nu am vorbit decât despre cum este să fii mamă, ce implică o sarcină și care sunt lucrurile pe care să le evit, astfel încât să îi ofer copilului meu confortul și dezvoltarea de care are atât de multă nevoie. La început, am fost bulversată de valul de mii de mesaje care veneau spre mine pe toate căile, Facebook, Instagram, What’s App, telefoane, de la prietene cu care mă întâlneam, familie sau pur și simplu research-ul pe care îl făceam pe internet. Toate sfaturile au contat, chiar și cele pe care le-am sortat pentru cufărul de “Așa Nu”. Practic, m-au ajutat să-mi dau seama câte mituri există în jurul celor mai frumoase nouă luni ale unei femei și câte percepții greșite au oamenii despre cum să duci o sarcină la bun sfârșit fără nicio problemă.

Totul pleacă de la simplul fapt că, în general, femeile care rămân însărcinate au tendința de a întreba în stânga și în dreapta sau de a căuta pe internet informații, în timp ce varianta cea mai corectă este să meargă la doctorul care le supraveghează sarcina și să-și consolideze comunicarea și relația cu omul cel mai în măsură să le dea sfaturi. Internetul este plin ochi de informații, iar unele dintre ele te duc la Spitalul de Nebuni, fără diagnostic.

Am avut o sarcină ușoară, cu excepția lunii a doua, în care am cunoscut ce înseamnă cu adevărat grețuri, amețeli și stări de rău. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că toată tevatura nu a ținut mai mult de 4 săptămâni și, odată pusă pe picioare, nici că m-am mai întâlnit cu ele. Am rămas doar cu câteva “sechele”, mare sensibilitate la 2 mirosuri puternice de parfum, unul de piele, altul de cameră.

Acum, că sunt în pragul marelui eveniment, vreau să vă povestesc puțin despre regimul meu alimentar din timpul sarcinii și numărul de kilograme acumulate. Am pornit cam de la 53 kg și am ajuns la 67.1 în ziua nașterii. Un număr pe care îl anticipam încă de la începutul sarcinii și pe care îl consider eu normal și de bun simț. Mi-am făcut și poftele, chiar dacă am fost nevoită uneori să înlocuiesc dulciurile, marea mea slăbiciune, cu fructele. N-aș putea spune că regret că am un posterior mai proeminent, brațele și coapsele ceva mai pronunțate decât înainte și un strat de țesut adipos, numit și celulită. Toate au fost acumulate în cea mai frumoasă perioadă a vieții mele și, cu un motiv prea bine întemeiat, care în mod cert a meritat toate riscurile și eforturile. Nu mă tem de aceste 14 kg în plus, pentru că știu că voi scăpa de ele în primele luni postpartum.

Mi-ar fi părut rău să știu că am luat în greutate 14 kg stând în pat și mâncând Nutella sau Cozonaci, fără să am un copil în pântec, pentru că eram vizibil nepăsătoare vis-a-vis de silueta și sănătatea mea. Acum că am dus misiunea la bun sfârșit, vă pot recomanda câteva lucruri foarte folositoare, vouă, dragi mămici sau viitoare mămici.

1. Nu mâncați după ora 20:30 nimic. În cazul în care efectiv nu mai puteți de foame, încercați cu salate sau semințe, însă până în ora 22:00 și ele.

2. Beți apă multă pentru că stomacul nostru nu știe să facă diferența între senzația de foame sau sete și se lasă păcălit ușor. Nevoie acută de dulce? Pepene, iaurt cu fructe, kiwi, cireșe. Puteți mânca și dulciuri, însă până în ora 14 dacă se poate. Eu am mai scăpat seara în ele, dar le-am încadrat la excepții de la regulă, nefăcând un obicei din asta. Din când în când se acceptă, suntem oameni.

3. Mergeți să faceți sport cu un antrenor care să vă învețe ce antrenamente sunt dedicate graviduțelor. Sportul vă face să vă simțiți mai bine fizic și psihic și nu dăunează sarcinii, ba mai mult, oxigenează foarte bine bebelușul.

4. Având în vedere că tratamentele cu aparat speciale și uleiurile esențiale sunt interzise în aceste 9 luni, vă recomand să faceți masaj, cel puțin de 2 ori pe săptămână. Pe lângă relaxarea primită printr-un masaj bun, ajutați sângele să se dreneze corespunzător, fără a avea picioare umflate care dor și nu vor să mai intre sub nicio formă în pantofii prețioși cumpărați înainte să rămâneți însărcinate. Răsfățați-vă pielea cu uleiuri și creme, de preferat ca o parte dintre ele să aibă funcția de a preveni vergeturile și pielea lăsată și de hidratare. Este foarte important să le folosiți după fiecare duș, cel puțin de 2 ori pe zi. Eu am folosit 4 uleiuri și 3 creme. Le amestecam și mi le aplicam pe piele, insistând în zona coapselor, brațelor, sânilor și burții, însă nu neglijam nici restul celorlalte zone.

5. Renunțați la sare, iar dacă simțiți că vă este imposibil, răriți foarte mult frecvența cu care o folosiți. Eu am renunțat la ea din a 4-a lună și nu pot spune că am picioarele sau mâinile umflate, în afara aspectului mai dolofan dat de cele 14 kg în plus.

6. Mergeți pe jos, dar fără să vă simțiți extenuate. Puteți ieși seara la o plimbare în cartier sau în parc. Profitați de fiecare ocazie să mâncați ceva sănătos și delicios, bucurie la pătrat.

7. Comportați-vă precum niște femei care vor aduce niște bebeluși adorabili pe lume, nu ca niște femei bolnave, plângăcioase și extrem de panicoase în fața oricărei mici schimbări. O sarcină presupune toate aceste transformări ale unei femei iar, pentru a fi depășite cu succes, psihicul nostru are nevoie de asumare, răbdare și înțelegere. Nu transformați ceva atât de frumos într-un motiv de a deveni morocănoase, chiar dacă hormonii vă dau târcoale în toată această perioadă.

Vă atașez și o poză cu dovada kilogramelor depuse, cărora le-am declarat război începând din momentul în care Zeny îmi zâmbește din brațe și nu prin ecograf. În concluzie, este minunat faptul că o femeie este binecuvântată să treacă prin aceste momente, chiar și cu inconvenientele de rigoare. Nu vă temeți să rămâneți însărcinate din cauza schimbărilor majore. Nu există ceva mai minunat și mai pur decât a da viață.

Va las acum, pentru că mă așteaptă o rezervă în clinică, niște perfuzii, o mască de oxigen și niște comprese. Nu vă temeți. Pentru prima dată o spun zâmbind și cu sufletul la gură. Ne vedem puțin mai târziu într-o altă formulă. Multă dragoste să vină către voi! Vă mulțumesc pentru toată atenția și sfaturile din această perioadă. M-ați ajutat să învăț lucruri importante.

Urați-mi noroc și gândiți-vă la noi!
♥️

1 Comment

1 Comment

  1. Paula

    august 6, 2018 la 8:29 pm

    Sa iti traiasca fetita. Adelina as vrea sa te intreb daca iti vei vaccina copilul cu toate cele inscrise pe lisa incepand din a treia zi de viata ? Sper sa imi raspunzi. Multa fericire va doresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus