Connect with us

Cele mai SIMPLE și INTELIGENTE opere de artă din lume

LIFESTYLE

Cele mai SIMPLE și INTELIGENTE opere de artă din lume

Cele mai SIMPLE și INTELIGENTE opere de artă din lume

Arta poate fi mult mai simplă decât ne-am aștepta! Aceste imagini îți vor demonstra acest lucru.

Arta nu poate fi definită într-un anumit fel şi probabil singurul lucru pe care îl putem spune cu certitudine despre aceasta este că trebuie să ne mişte. Indiferent că privim o sculptură, un tablou sau că ascultăm o piesă muzicală, este extrem de important ca aceasta să ne trezească anumite emoţii şi senzaţii.

Astfel, o floare, o schiţă sau un refren pot deveni o operă de artă.

Unul dintre cele mai bune exemple de artă apărută din simplitate şi inventivitate este cea creată de Javier Perez, cunoscut şi sub numele de Cintascotch.

Acesta realizează schiţe extrem de simple pe care le completează cu fotografii sau cu obiecte pe care le găsim mreu în jurul nostru, ajungând să compună mici opere de artă de la care nu-ţi poţi lua ochii, întrucât te fascinează prin simplitatea lor. Perez susţine că oamenii s-au săturat de fotografiile mult prea prelucrate de pe Instagram, aşa că preferă să le ofere o alternativă mult mai simplă şi mai interesantă.

Astfel, creaţiile lui ingenioase i-au adus 120.000 de urmăritori pe Instagram.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus